• Home
  • Economii
  • BRD a majorat unele comisioane pentru contul curent
BRD a majorat unele comisioane pentru contul curent
19 Octombrie 2012
A doua banca din Romania, BRD a decis majorarea unor comisioane pentru servicii atasate la contul curent.

Astfel, incepand cu luna octombrie pentru eliberarea extrasului de cont clientii platesc un euro, iar la interogarea soldului contului curent la ATM, comisionul a fost dublat.

Eliberarea extrasului de cont pentru luna curenta este gratuita, majorarea comisionului de la 0.75 euro la 1 euro fiind valabila pentru eliberarea unui al 2-lea extras.

Interogarea soldului de cont curent a devenit mult mai scumpa, aceasta operatiune va costa 0.5 euro, daca interogarea este efectuata la ATM-ul BRD sau 1 euro la ATM-urile altor banci din Romania si la POS-ul de la ghiseul bancii.

De majorari nu a scapat nici cea mai frecventa operatiune, cea de retragere de numerar de la ATM (bancomat) sau POS. Pentru retragerea de numerar de la bancomatele BRD comisionul este de 0.2%, minim 0.5 lei, in timp ce aceeasi operatiune efectuta cu un card BRD la alte bancomate ale bancilor din Romania va costa 1 procent din suma retrasa la care se adauga inca 4 lei.

In cazul in care efectuati retragerea de numerar cu un card de credit sau debit prin POS-ul instalat la ghiseul bancii, comisionul de retragere numerar se ridica la 0.5%, minim 3.5 lei.

In ultimul an, aceste anunturi de majorare a comisioanelor aplicate contului curent sau operatiunilor efectuate cu cardul au devenit tot mai frecvente, si reflecta orientarea bancherilor catre acoperirea scaderii veniturilor din credite prin cresterea celor din comisioane.


Ai nevoie de bani?

Compara peste 600 de credite imobiliare, ipotecare, nevoi personale

Valoare imprumut
Perioada creditului
Destinatia creditului

Alte stiri din categoria Economii