2 Mai 2012 |
|
In continuarea evolutiei de depreciere, inceputa dupa caderea guvernului Ungureanu, leul a trecut astazi usor peste pragul de 4.40 lei/euro, dupa ce in sedinta de luni, a fost stabilit un nou maxim istoric, la 4.3970 lei/euro.
Cursul oficial comunicat de Banca Nationala pentru astazi, este de 4.4168 lei/euro si reprezinta cel mai scazut nivel inregistrat de catre leu, in raport cu moneda europeana.
In cazul dolarului, BNR a stabilit un curs valutar de referinta de 3.3594 lei/dolar, in crestere cu peste 1 procent fata de ziua de luni, in timp ce pentru un franc elvetian referinta a ajuns la 3.6756 lei/franc, de la 3.6593 lei in ziua precedenta. Fata de inceputul anului, francul elvetian s-a apreciat cu 3.5% in fata monedei nationale.
La casele de schimb valutar, cel mai bun curs oferit la vanzare de banci clientilor era de 4.4450 lei/euro, in timp ce cumpararea de euro se efectua la un curs situat intre 4.3920 si 4.3150 lei/euro.
Pentru un franc elvetian, cursul de schimb bancar a depasit 3.70 lei la vanzare catre clienti, cel mai bun curs era afisat de catre Banca Romaneasca, 3.7092 lei/franc, in timp ce alte case de schimb vindeau francul peste valoarea de 3.80 lei.