• Home
  • Credite
  • Cele mai mici dobanzi la credite de nevoi personale fara ipoteca
Cele mai mici dobanzi la credite de nevoi personale fara ipoteca
25 Noiembrie 2012
Pentru ca se apropie perioada din an in care cheltuim cel mai mult, pentru cadouri, electrocasnice, vacante si altele, pentru cei care nu au toti banii si ar avea nevoie de un imprumut, va prezentam cele mai ieftine credite care sa acopere aceste cheltuieli mai mari de consum.

Deoarece din acest an perioada maxima de acordare pentru un credit de nevoi personale a fost redusa la maxim 5 ani, de la 10 ani, perioada maxima oferita de banci inainte de intrarea in vigoare a noilor norme de creditare ale BNR, si sumele care pot fi imprumutate au scazut. In plus, aceste credite se acorda acum de catre majoritatea bancilor doar in lei, ofertele in euro fiind din ce in ce mai rare.

Prin reducerea perioadei de creditare, clientii pot accesa acum sume mai mici, insa fata de oferta existenta acum 3 ani, cand dobanda DAE la un credit de nevoi personale fata garantii depasea 25%, acum oferta bancherilor se apropie tot mai mult de pragul de 10% la imprumutul in moneda nationala.

Cele mai mici dobanzi la credite de nevoi personale fara garantii

Pentru calculul ratei lunare si a dobanzii DAE am luat in calcul un credit de 10.000 lei, acordat pe perioada maxima de 5 ani.

Cea mai mica dobanda o gasim la ING Bank, pentru clientii care isi vireaza venitul prin banca si incheie o asigurare de viata de grup. Dobanda este variabila, fiind formata din marja fixa de 6% si dobanda Robor la 3 luni.

Pe langa dobanda, clientii platesc un comision de analiza de 105 lei, la care se adauga un comision de administrare credit de 1% din valoarea acestuia, platit o singura data la acordarea imprumutului. Asigurarea de viata este taxata cu un comision de 2 procente din valoare credit. DAE are valoarea de 12.65%, iar suma totala de rambursat pe intreaga perioada ajunge la 13.260 lei.

La Banca Transilvania, dobanda este fixa si are valoarea de 12.5% pe an, rata lunara ajunge la 225 lei, iar dobanda DAE este de 13.25%. Clientii care isi vireaza venitul prin banca primesc o reducere de jumatate de procent, dobanda DAE ajunge in acest caz la 12.69%, cu o rata lunara de 222.4 lei.

Pentru cei care doresc sa isi reamenajeze locuinta, Banca Transilvania propune clientilor un credit de nevoi de nevoi personale fara garantii cu destinatie imobiliara, pentru care au nevoie de un avans de minim 40% din valoarea investitiei, la dobanzi de 3% peste Robor la 6 luni.

Pentru cei care aleg credite bancare cu dobanda fixa, trebuie sa stie ca in cazul rambursarii anticipate se plateste comision de rambursare a imprumutului in avans. Valoarea comisionului este de 0.5% din valoarea rambursata, daca aceasta rambursare are loc in ultimul an de contract si de 1% din valoarea rambursata in avans, daca este efectuata inainte de ultimul an de contract. Avantajul unui credit cu dobanda fixa este ca stiti de la inceput care este rata lunara pe toata perioada, in timp ce o dobanda variabila presupune o rata lunara fluctuanta, in functie de evolutia indicelui de referinta.

Volksbank continua promotia pentru credite de nevoi personale cu dobanda fixa, aceasta este valabila pana la finalul anului 2012. Dobanda este fixa si are valoarea de 13% , fara alte comisioane, iar in plus clientii primesc din partea bancii gratuit asigurarea de viata pe toata durata imprumutului. Dobanda DAE pentru acest credit este de 13.81%, rata lunara ajunge la 227.5 lei, iar la finalul celor 5 ani suma totala achitata bancii se ridica la 13.652 lei.

In cazul in care apelati la un imprumut de nevoi personale de la Garanti Bank trebuie sa stiti ca trebuie sa virati salariul intr-un cont curent deschis la banca, pentru a primi o dobanda mai mica Rata dobanzii pentru clientii care aleg sa isi vireze venitul prin Garanti Bank este de 4.71% peste dobanda Robor la 6 luni. La acestea se adauga un comision de analiza de 200 lei si unul lunar de administrare de 0.20% pe luna, aplicat la soldul imprumutului. Suma maxima care poate fi acordata fara garantii este una foarte ridicata, aceasta poate ajunge la maxim 60.000 lei.

Cea mai mare banca din Romania, BCR are in oferta dobanzi fixe pe intreaga perioada de creditare, cuprinse intre 12.90% si 19.90%, in functie de istoricul de creditare al clientului, comportamentul de plata, vechimea si continuitatea in munca, dar si de salariul incasat in contul curent de la BCR. Pe langa dobanda banca nu mai percepe alte comisioane.

Pentru acest credit aveti nevoie doar de 3 acte: adeverinta de salariu, fisa fiscala si o factura de utilitati, iar din partea bancii primiti gratuit asigurarea de viata.


Ai nevoie de bani?

Compara peste 600 de credite imobiliare, ipotecare, nevoi personale

Valoare imprumut
Perioada creditului
Destinatia creditului

Alte stiri din categoria Credite