• Home
  • Credite
  • BRD, se apropie de primul miliard de euro in credite acordate prin Prima Casa
BRD, se apropie de primul miliard de euro in credite acordate prin Prima Casa
30 Aprilie 2013
BRD a acordat, pana la inceputul lunii aprilie a acestui an, credite prin programul Prima Casa in valoare de peste 900 milioane euro.

Banca se apropie cu pasi repezi de pragul de 1 miliard de euro credite acordate prin programul Prima Casa, aceasta valoare urmand sa fie atinsa in cursul anului 2013, avand in vedere ritmul de acordare a creditelor.

Cele mai multe dintre acestea au fost acordate in Bucuresti (31%), in timp ce ponderea imprumuturilor acordate clientilor originari din orase cu mai mult de 200.000 de locuitori, excluzand Capitala, se ridica la 38%.

Primele trei orase din tara in functie de numarul creditelor Prima Casa acordate sunt, in ordine, Timisoara, Iasi si Cluj-Napoca.

Cei mai multi clienti beneficiari ai creditelor Prima Casa au varste cuprinse intre 25 si 30 de ani, 40% din numarul total, in timp ce 34% dintre beneficiari au varste cuprinse intre 31 si 35 de ani. Cea mai redusa pondere o au clientii cu varste sub 25 de ani (2%). Cel mai tanar titular al unui credit "Prima Casa" este in varsta de 19 ani, iar cel mai varstnic are 62 de ani.

Majoritatea solicitantilor de credite Prima Casa sunt barbati, 61% din numarul total, iar valoarea media a imprumutului se ridica la aproximativ 39.000 EUR.

"Cele aproape 25.000 de credite Prima Casa acordate de BRD dovedesc utilitatea programului, o larga categorie de clienti reusind prin intermediul acestuia sa isi indeplineaca visul de a avea o locuinta in proprietate", a declarat Adrian Jantea, Directorul Comercial responsabil de clientela de persoane fizice in cadrul BRD - Groupe Societe Generale.

BRD a acordat primul credit in cadrul programului Prima Casa. Demarat in iulie 2009, programul a fost creat pentru sustinerea celor care doresc sa isi cumpere sau sa construiasca o locuinta, prin acordarea unei garantii de stat aferente unui credit imobiliar cu dobanda redusa. BRD ofera credite Prima Casa in lei si euro.

Imprumutul in lei a fost lansat in luna decembrie a anului trecut, si se acorda cu o dobanda nominala formata din indicele Robor 3M plus marja bancii de 2.5%. Finantarile in euro se acorda cu o dobanda nominala formata din indicele Euribor 3M plus 4 procente.

In cursul anului trecut, BCR, cea mai mare banca locala dupa valoarea activelor a anuntat depasirea pragului de 1 miliard de euro credite acordate prin intermediul programului Prima Casa. La finalul anului trecut, BCR a mai anuntat si ca elimina din oferta proprie creditele Prima Casa acordate in euro.


Ai nevoie de bani?

Compara peste 600 de credite imobiliare, ipotecare, nevoi personale

Valoare imprumut
Perioada creditului
Destinatia creditului

Alte stiri din categoria Credite